Oradea împachetată
Cînd vezi plasele de construcţii ce îmbracă imobilele de raport sau palatele publice ridicate acum mai bine de o sută de ani în Oradea te gîndeşti, în primul moment, la o intensă activitate de conservare şi restaurare. Plimbîndu-te pe străzile Republicii, Moscovei, Patrioţilor sau Iosif Vulcan eşti, la prima vedere, înconjurat de frumoase, spectaculoase clădiri eclectice, Sezession sau Art Deco, în curs de restaurare a faţadelor. Abia la o privire mai atentă descoperi că plasele de construcţii, ce-ţi dădeau impresia unor şantiere, sînt de fapt doar protecţii ale trecătorilor împotriva situaţiei, relativ frecvente, de desprindere a bucăţilor din tencuiala şi decoraţia istorică. Este ca şi cum Christo s-ar fi oprit pentru o multiplă instalaţie la Oradea.
Oscilezi între sentimente diverse: între a aprecia grija administraţiei locale pentru viaţa şi sănătatea locuitorilor şi vizitatorilor, sau a te întrista de soarta unui oraş care nu poate face pe moment mai mult decît să-şi bandajeze rănile deschise. Te interesezi dacă nu cumva această împachetare anunţă o iminentă operaţiune de restaurare, cu speranţa că vei afla că s-au găsit fonduri şi voinţe de a recupera splendoarea (în parte) pierdută a oraşului din epoca 1900.
Din păcate, nu este aşa: iniţiativa Primăriei de a porni un program de restaurare a faţadelor Centrului Istoric a fost contestată de prefectură şi respinsă de justiţie. Realizezi că, în absenţa unei modificări majore în relaţia dintre puteri (locală, executiv şi justiţie), pentru mult timp de acum înainte frumoasele detalii Sezession, ce au făcut faima arhitecturii orădene, nu vor putea fi admirate decît în albumele de artă. Cu această frustrare în suflet, te mulţumeşti cu a te bucura de ce se poate încă vedea sau fotografia, într-un amalgam de detalii de tîmplărie istorică, încă păstrate, şi termopan, de feronerie elegantă şi antene parabolice. Şantierul încheiat al restaurării Teatrului Naţional şi cel – în derulare – al restaurării Cetăţii îţi dau speranţa că, dacă conflictele generate de politic se vor stinge sau măcar de-fundamentaliza, se vor găsi şi pentru patrimoniul epocii moderne o soluţie, dar şi capacităţile profesionale şi tehnice care să o potenţeze. Pînă atunci, în fiecare zi, eficiente echipe de alpinişti utilitari mai împachetează o faţadă, într-o activitate ce poate constitui simbolul trist al stării patrimoniului construit în România: bandajarea monumentelor istorice.
Sergiu Nistor este conferenţiar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi preşedinte al ICOMOS România.
sursa : http://www.dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-obiceie/articol/oradea-impachetata
